luni, 30 mai 2011
Tristetea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra...

Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevar nu se stie.
Mortii îsi schimba tot timpul între ei
numele, numerele, unu,doi, trei…
Exista numai ceea ce va fi,
numai întâmplarile neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenascut, stafie pe jumatate…
Exista numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de batrân, de piatra.
Tristetea mea aude nenascutii câini
pe nenascutii oameni cum îi latra.
O, numai ei vor fi într-adevar!
Noi, locuitorii acestor secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu o mie de picioare alergând oriunde.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)